1. Ce este Recensământul Populației și Locuințelor?
Recensământul este o cercetare statistică de amploare, desfășurată la nivelul populației rezidente dintr-o țară (populația care trăiește efectiv pe teritoriul tării respective).
Astfel, Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre.
Recensământul oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele.
Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale și activități administrative sau de cercetare.
2. Când va avea loc Recensământul Populației și Locuințelor?
Recensământul Populației și Locuințelor (RPL) din anul 2021 a fost amânat pentru 2022 din cauza pandemiei. Astfel, recensământul propriu-zis se va desfășura în trei etape:
⋅ 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative;
⋅ 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare online (inclusiv cu asistență din partea unui recenzor pentru cei care vor avea nevoie);
⋅ 16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor, pentru cei care, din diverse motive, nu au reușit să se autorecenzeze online.
3. Care este scopul recensământului?
Scopul fundamental al recensământului este acela de a produce statistici care să ofere informații esențiale și de calitate pentru politicile publice, naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană.
4. De ce este obligatorie participarea la recensământ?
Participarea la recensământ este o îndatorire cetățenească pe care o îndeplinim fiecare pentru comunitatea în care trăim, deoarece cu toții ne dorim un viitor mai bun pentru noi și generațiile următoare.
Completarea chestionarului de recenzare este obligatorie deoarece obținerea unor rezultate precise și relevante este un obiectiv de importanță majoră pentru fiecare dintre noi, pentru edili și comunități locale, pentru noi ca stat.
Obligativitatea rezidă și din prevederile OUG nr.19/2020 (art.42).
5. Ce s-ar întâmpla dacă recensământul nu ar avea loc?
Dacă recensământul nu ar avea loc, decidentul național și local și-ar baza politicile publice pe date neactualizate.
Acest lucru ar însemna ca fondurile bugetare să nu fie direcționate acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.
În plus, nu am avea o imagine clară asupra accesului populației la servicii precum sănătatea, educația, protecția socială și altele.
De asemenea, nu am avea o situație de ansamblu asupra condițiilor de locuit, dar nici asupra mărimii și caracteristicilor fondului locativ, aflat în continuă schimbare.
Mai mult, noi și comunitatea din care facem parte am afecta șansele la îmbunătățirea reală a condițiilor de trai.
6. Cum se asigură confidențialitatea datelor recenzate la nivel de persoană?
INS se preocupă ca toate datele culese de la cetățeni să fie stocate și utilizate conform celor mai bune practici europene de siguranță și confidențialitate.
Datele obținute sunt anonimizate și/sau pseudonimizate, astfel încât nimeni să nu poată face legătura cu o persoana în cauză.
Atât în cazul autorecenzării on-line, inclusiv a celei (autorecenzării) asistate, cât și în cazul înregistrării datelor în formularul electronic prin interviu efectuat de un recenzor, CNP-ul este criptat imediat ce intră în sistem (pe platforma de autorecenzare sau pe tableta electronică), iar stocarea în baza de date RPL2021 se face utilizând un identificator statistic (rezultat prin aplicarea unui algoritm de criptare asupra CNP).
Transferul de date online se realizează printr-un sistem securizat, protejat împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale
7. Când vor fi publicate rezultatele recensământului?
Anunțarea rezultatelor provizorii se va face până la 31 decembrie 2022, urmând ca rezultatele definitive să fie publicate electronic pe site-ul www.recensamantromania.ro, precum și într-un volum sintetic până la 31 decembrie 2023.
8. Care sunt avantajele dacă ne autorecenzăm?
Principalele avantaje se referă la:
- Răspunsuri exacte (fiind completate direct de fiecare dintre noi, se elimină în totalitate riscul de alterare din partea unui intermediar);
- Flexibilitate deplină (sistemul funcționează non-stop și poate fi accesat din diferite locații și de pe diferite tipuri de echipamente – tabletă, laptop, computer, telefon mobil de tip smartphone);
- Grad sporit de confort și intimitate pentru fiecare dintre noi;
- Propria protecție față de riscul de contaminare cu SARS-Cov-2;
- Limitarea răspândirii SARS-Cov-2;
- Eliminarea consumului de hârtie (important din perspectiva economiei de timp și bani, dar și a conștientizării problemelor de mediu);
- Eficientizarea și accelerarea activităților;
- Reducerea cheltuielilor logistice.
9 . Care sunt politicile publice care necesită date rezultate din recensământ?
Majoritatea politicilor publice beneficiază de pe urma rezultatelor recensământului.
Acestea pot fi, de exemplu:
- politicile sociale (educația, sănătatea populației, îmbunătățirea condițiilor de locuit, creșterea gradului de ocupare și reducere a șomajului și, implicit, a sărăciei),
- politicile familiale,
- politicile privind migrația,
- politicile de dezvoltare a mediului rural,
- politicile economice (fondul de locuințe, accesul la rețeaua de apă, la energie electrică, îmbunătățirea rețelelor de transport intra- și inter-urban)
- politicile privind sprijinul statului pentru minoritățile etnice și cultele religioase.